Polițistul român și poezia fără sex. O poveste reală, de râsul Europei

Polițistul român și poezia fără sex. O poveste reală, de râsul Europei
Publicat: 27/08/2017, 05:25

Aud dimineață, la tv, o poveste bulversantă, preluată de pe reporterntv.ro: „Un tânăr de 19 ani, din Lanurile, județul Constanța, a fost reținut fiind acuzat că a violat o turistă poloneză, în Satul de Vacanță din Mamaia. Miercuri seară, turista de 20 de ani se plimba în zonă, când a fost acostată de un individ. Bărbatul a amenințat-o, i-a pus mâna la gură și a târât-o într-un gard viu. Nicio persoană nu a sărit în ajutorul tinerei, deși la ora respectivă zona era populată. Individul a violat-o, apoi i-a luat telefonul mobil și cei 72 de lei pe care îi avea în portofel. Tânăra a sunat la 112, iar suspectul a fost prins în aceeași seară”.

Imediat după, pe ecran apar, din nou, imagini cu „polițistul” care face sex în uniformă, în timp ce vorbește la telefon cu un superior, despre un raport cuprinzând date centralizate, vizând pungașii „stârpiți” în ultimele zile, sau așa ceva, apoi cu un coleg, și tot așa, de se enervează și femeia de dedesubt, și încearcă să-l sugrume cu cravata din dotare, sau…

La scurt timp, citesc și ultima știre: „Poliția a amendat cu 500 de lei organizatorii unei seri de poezie pe motiv că au tulburat liniștea publică. Evenimentul fusese organizat pe terasa Magheru One„, apoi textul lui Edmond Niculușcă, organizatorul evenimentului, postat pe Facebook, incluzând foto și o explicație foto – „Nocturnele ARCEN au fost amendate pentru că poezia contemporană a tulburat liniștea publică. Laurențiu (fotoreporterul)a surprins „mâinile legii” pe de o parte, iar – pe de altă parte, mâinile mele, încrucișate în propria neputință, mâinile celui care a săvârșit infracțiune cu muzică și poezie. Am primit 500 lei amendă, fără avertisment, la finalul unui eveniment care a adunat sute de oameni în jurul poeziei”.

Înțelegeți! Cum ar veni, în timp ce unii polițiștii „aflați la datorie” se luptă, până la piele, în confruntări violente de sex-service și telefonie mobilă, turiste străine, lipsite de apărare, sunt violate și tâlhărite, seara, în văzul mulțimii, fără ca organele, aflate în orgasm colectiv, să aibă habar de ce se petrece în imediata lor apropiere.

În același timp, bucureștenilor prinși, noaptea, pe străzi, în flagrant de poezie fără sex, vigilenții polițiști înțeleg să le aplice amenzi usturătoare, la „fundul gol”.

Știu, contrapunctul e violent și n-are maniere, și doresc ca, pentru asta, să fiu sancționat, în solidar, cu organizatorii „Nocturnelor ARCEN”, întrucât, poate am defăimat, cumva, uniforma de polițist, amestecând-o cu poezia contemporană, pe când ea este amestecată, uneori, cu pornografia, cu indolența, cu neîndeplinirea obligațiilor de serviciu.

A nu se înțelege, de aici, că am ceva cu Poliția, în ansamblu. Pentru o mai bună documentare, recomand citirea unor materiale ale sussemnatului, care țin cu uniforma.

Dar, toate, până la a ne trage, cu violență, de cravate!

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Legea care intră în vigoare în România. Se pedepsește cu închisoare de la 1 an...
Locurile în care n-ai voie să parchezi niciodată. Riști amenzi mari
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
×